În capitolul de final autoarea spune că în lumea noastră există mai multe uși către lumea cealaltă. “Înțelegeam că lumea de aici avea continuare în lumea de dincolo. Ba mai mult, că și lumea de dincolo era deseori aici. Că unele uși stau mereu întredeschise și că duhurile trec frecvent dintr-o parte în cealaltă.” În opinia mea, o astfel de ușă este și cartea însăși scrisă de Camelia Cavadia, o carte compusă din 12 povestiri care te poartă, printr-un firesc absolut, între planul terestru și cel de dincolo. În paginile cărții, cele două lumi se întrepătrund într-o realitate comună numită Dumnezeu.

     Glisarea extrem de facilă între cele două planuri, extragerea din timpul curent și trăirea într-un timp universal, unic, al divinului, al eternității amintește de Mircea Eliade care ne transpune în mod similar în paginile nuvelei “La țigănci”.

     Planul terestru este când urban când rural, alternând de la o povestire la alta, și exprimă înțelegerea lumii de către actuala orășeancă ce a copilărit mulți ani la țară, în satul bunicilor, unde oamenii nu făceau diferența între viața aceasta și cea de dincolo deoarece totul aparține lui Dumnezeu, totul este așezat într-o ordine firească iar cei care nu o înțelegeau ajungeau să sufere de pe urma dreptății divine care se înfăptuiește de multe ori chiar aici, pe Pământ, sub ochii oamenilor.

     Cartea este și o pledoarie pentru autenticitate, pentru trăirea sinceră, în acord cu Universul, o pledoarie pentru cunoașterea de sine și pentru exprimarea a ceea ce ești deoarece, atunci când îți ascunzi eul cel mai profund, când te aliniezi preponderent la dorințele și speranțele altora în detrimentul propriilor aspirații, propriilor dorințe ești în dezacord cu divinitatea și atunci este posibil ca răul să își facă apariția, să trăiască în tine până când decizi să nu te mai lași influențat de alții și ajungi, în sfârșit, să trăiești în adevăr, manifestând propriile sentimente, propriul eu.

     De cele mai multe ori autenticitatea este asociată cu traiul la țară dar, totodată, ești îndemnat să fii autentic chiar dacă trăiești în mediul urbal. Oricând poți reface, în mijlocul orașului fiind, conexiunea cu natura, cu Universul, te poți transpune în mediul satului unde ai găsit cândva legătura cu Divinitatea sau, dacă nu ai avut această experiență, poți pur și simplu să te conectezi la modul cel mai profund, cu ceea ce te înconjoară pentru a-ți (re)găsi esența, cu condiția să fii foarte atent la tot ce se desfășoară sub ochii tăi pentru a găsi acele ancore spre planul astral.

     Un alt element care impresionează este descrierea foarte atentă a naturii dar fără să plictisească deoarece cadrele prezentate au rolul de a fi un anumit tip de liant între cele două lumi, dar și un instrument universal de integrare al omului în divinitate. Dacă urmărești cu atenție semnele naturii și începi să le înțelegi atunci ai acces la unele porți ce duc către Dumnezeu și poți să-ți aliniezi viața, prin decizii corecte, la modul Lui de a fi, de a se manifesta.

     Deși povestirile au subiecte distincte, modul în care sunt transpuse îți crează senzația de cursivitate, ca un roman, există un fir nevăzut care leagă toate imaginile și toate trăirile, toate descrierile naturii și ale personajelor care, desi nu au întotdeauna legătură unele cu altele, toate parcurg un proces evolutiv care le apropie mai mult de înțelesul profund al vieții, de “sufletul lumii”.

Termeni și condiții

Acasă | Despre mine | Servicii | Blog | Contact

Consilier Dezvoltare Personală

Daniel Ștefan

București

Pagină web realizată în programul pentru creare site-uri, WebWave.